Aici poate fi reclama ta!

Secretul conductelor galbene; prima bere-n robinet la Timișoara

super blog Timisoara
Super blog: secretul conductelor galbene de la Timisoara

Prima instalație de alimentare cu bere la robinet în casele timișorenilor ar fi trebuit dată deja în folosință, conform unui document care a ajuns în posesia redacției noastre. Se pare că va trebui să mai așteptăm cel puțin câteva luni, dacă nu un an sau poate chiar doi. Motivul întârzierii? Nu au fost primite toate aprobările, iar de pe surse aflăm că actuala administrație Fritz încearcă din toate puterile să se opună la acest proiect. Detaliem în continuare și sperăm să tragem un semnal de alarmă, în sensul că timișorenii s-au cam săturat de promisiuni și vor fapte!

Istoria proiectului „bere pentru cetățeni”

Proiectul de alimentare cu bere pentru populație direct în casele oamenilor din vechea cetate Timișoara datează încă din 1718, de când Eugeniu de Savoia a cucerit orașul. El a observat că apa de pe aici nu era prea bună așa că a decis înființarea primei fabrici de bere de pe teritoriul actualei Românii. Bine, el nu știa pe atunci că fabrica va face parte din România, căci poate nu s-ar fi grăbit cu chestia asta. Oricum, important este că fabrica de bere s-a făcut și doar cu fonduri austriece, Eugeniu de Savoia fiind astfel scutit de a mai face vreun proiect, de a cere aprobare și de a se milogi pe la curțile europene, cum se întâmplă în tristele noastre zile de astăzi!

Din arhivele timpului aflăm că el, prințul Eugen, se gândea ca berea să alimenteze direct locuințele din cetate. Dar, atunci ca și acum, consilierii săi s-au opus (consilierii având mereu această atribuție de a se opune) și au motivat că nu sunt țevi, că nu sunt bani, că dracu, că lacu! Până la urmă Eugeniu de Savoia a trebuit să se mulțumească și cu o fabrică de bere obișnuită.

Ar trebui spus că austriecii au fost atât de perfizi că au reușit să amâne introducerea berii în casele oamenilor. Și pe când toată lumea se resemnase deja, ca să bea o bere trebuind să iasă în oraș, iată că a căzut Bursa de la Viena. Se întâmpla în anul 1872, când finanțele Imperiului erau atât de strâmtorate încât cineva a decis scoaterea la licitație a fabricii de bere. Însăși împăratul, Franz Ioșca în persoană, s-a opus, dar nevoia de bani a fost mai puternică. Fabrica trebuie vâdută!

Locuitorii din Timișoara au crezut că a răsărit și pentru ei (în sfârșit) soarele! Au pus mână de la mână și au cumpărat fabrica. Se cuvine însă să facem o mențiune: cei care locuiesc în actuala piață Badea Cârțan n-au contribuit cu nimic, ei motivând că preferă țuica de prune de la gugulani. Că ei sunt români…

Reaprinderea speranțelor pentru conductele cu bere

Se pare însă că nici adminstrațiile românești nu sunt cu mult mai mare băgare de seamă față de cetățeni. Niciuna dintre acestea nu s-a aplecat cu adevărat asupra nevoilor oamenilor de a avea bere în casă. Mai ales că acum există tot felul de sisteme de pompare, hidrofoare și sisteme de reglare a presiunii astfel încât berea să fie trasă fără probleme. Mai mult, acum există și țevi din PVC fără ftalați, produse coform cerințelor UE conform directivei „food-contact”.

Toți primarii au trombonit! Cetățenii din Timișoara, obișnuiți mereu de a fi primii la ceva, obicei cam prost după câte se vede, nu au renunțat însă la vechiul lor vis de a avea berea direct în casă. Consilierii din toate administrațiile au înșealt și ele așteptările oamenilor. Promisiuni, promisiuni, doar promisiuni…

Iată însă că un primar contemporan a îndrăznit să facă ceva în acest sens. Sub pretextul unei reamenajări a zonei de lângă vechea terasă-restaurant Sinaia, că pune becuri și ghirlande, că aduce ventilatoare și încă câte și mai câte pentru relaxare, a demarat un proiect veritabil de a aduce berea în casele oamenilor însetați. (Vă reamintim că apa de la Timișoara e la fel ca pe vremea lui Eugeniu de Savoia, adică nu e bună, iar oamenilor li se face sete și trebuie mereu să bea ceva!)

super blog de Timisoara
Dacă n-ar sta de strajă doi gardieni voluntari, țevile s-ar întinde până la Casa de Cultură a Studenților. De acolo, până la gară, mai sunt câțiva pași…

Taina țevilor galbene. Actualul stadiu al investiției

Campania de păcălire a vigilenței consilierilor a fost demarată la sfârșitul lui 2019, după cum aflăm din Opinia Timișoarei, v-am spus mai sus, chestia cu becuri și iluminatul artistic. Ca să-i inducă în eroare pe consilieri fostul primar a zis că acolo va fi doar o fântână, și asta cu poate…

Noi însă știm că fântâna trebuia să fie cu bere. Mergem mai departe și intrăm în meandrele concretului pentru a vă relata ingeniosul plan de a introduce berea în casele oamenilor. Sub pretextul instalării de cabluri, în Piața Mocioni, fostă Kutl și fostă maidan, au fost aduse primele conducte din PVC pentru transport bere. Sunt producție UE cu eticheta „food-contact”, adică putem bea fără grijă că nu înghițim niciun ftalat.

Dar dracul nu culcă-te, actualul primar, Fritz, a fost îmbrobodit de consilieri (din nou ei!) și a zis stop aducțiunii de bere!

Nemulțumirea cetățenilor a atins cote paroxistice. Acesta este motivul pentru care la redacție au venit doi reprezentanți ai acestora, Dorel Duruț și Pișta Piști, care ne-au mărturisit cu lacrimi în ochi, dezolați și nedormiți că ei nu mai pot supraveghea țevăraiele. Ei au spus că acum vin ploile de toamnă și trebuie să se adăpostească undeva, nu mai pot sta de pază zi și noapte să păzească viitoarele conducte de dus berea în casele oamenilor.

Ne transformăm așadar și noi în portavoce și portdrapel al cetățenilor! Să se facă ceva în acest sens. Cerem consilierilor să-i impună primarului Fritz ca pe lângă buletin să ne arate și ceva bunăvoință în continuarea proiectului de aducțiune a berii. Căci, iată, țevile din Piața Mocioni au început să crească necontrolat. Dacă nu ar sta de veghe Dorel Duruț și Pișta Piști ar ajunge probabil pe linia de tramvai sau, poate, chiar mai rău, până la Casa de Cultură a Studenților…

(PS: e un pamflet, nu vă tăiați venele!…)


logo patreon
Îți place site-ul? In schimbul unei contributii modice primesti o carte si acces la materiale exclusive!
director gratuit timisoara
Fa-ti reclama gratuit in Timisoara mea! Trebuie doar să-ți faci un cont pe site…
Despre mateibit Articolele 37
Matei Bitea, fost jurnalist, cam 25 de ani de presă scrisă. Toată viața fotograf...

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns