Aici poate fi reclama ta!

Silviu Poponarul

blog de timisoara cu silviu popobnarul
El este Silviu. Trage la fiare ca sa-si mentina corpul frumos...

În urmă cu niște ani, când erau tot așa, la modă, discuțiile despre homosexuali, doream eu să văd cum trăiesc oamenii ăștia, ce fac, cum se distrează, mă rog, să intru în viața lor. Să văd, să fotografiez și să scriu. I-am spus redactorului șef la ce mă duc pe mine gândurile, el a zis bine, apucă-te de treabă și am început să lucrez.

blog timisoara
Acesta era chapeau la ce am scris atunci

Pe vremea aia era în Piața Libertății din Timișoara un bar de homosexuali. Cei care îl știau se fereau să vorbească deschis despre el. Ridicând un umăr și cu bărbia transformată în indicator arătau direcția unde era barul. Ziceau așa… cu voce scăzută, „acolo, la homalăi!” Iar pe mine mă mânca să intru și să văd și eu cum e acolo. Și pentru că mă împrietenisem cu cineva care avea acces acolo, gata, punem de-un  reportaj! Și spusesem că vreau să scriu asta.

director gratuit de promovare in Timisoara

Omul, tipul ăsta, gay, care mă știa, a spus că are încredere că nu fac bombe de presă, că scriu cum văd eu treaba, ce fac ei într-un bar și gata. Și ne-am stabilit o întâlnire, o după amiază când eu urma să intru acolo. Nu mai știu de ce am întârziat, cert este că omul nu m-a mai așteptat și s-a dus în treburile lui. Iar asta devenise o chestie complicată pentru mine, căci la sfârșit de săptămână trebuia dat reportajul. Trebuia așadar „să-mi găsesc repede un homosexual”!

Încercând să reprogramez, amicul ăsta mi-a zis că nu poate când vreau eu, că l-au băgat pe schimbul doi și n-are cum să-și ia liber. În fine, eu intrasem în fibrilație, aveam nevoie să documentez treaba, n-aveam nimic altceva pe țeavă, e faza aia când dacă-ți pasă de munca ta și n-ai cum s-o faci devii stresat. Înjuri și scuipi pe jos!

Subiectul substitut

Mi-am adus aminte că știam un homo la un amic care avea o fabrică de mobilă în Timișoara. Nu-i dau numele și nici nu spun ce fabrică pentru că poate nu vrea să apară. Poate crede că am vrut să-l fac de râs, nu știu, oamenii sunt întotdeauna imprevizibili, niciodată nu știi cu siguranță cum vor reacționa. Chiar dacă, ai impresia, îi cunoști destul de bine.

Bun, și mă duc la el, la antreprenorul acesta și-l iscodesc. Cum e să ai un homist printre angajați? Cum să fie, la fel ca și cu ăilalți, n-am treabă cu el. Ceilalți îl mai iau la mișto, dar eu n-am treabă, își face treaba și asta mă interesează. Și-i zic să mi-l dea pe Silviu câteva ore, o zi, să fac cu el un reportaj. Ok, zice, dacă vrea ia-l! Silviu, care nu mai apăruse niciunde la știri, la radio sau alte chestii din astea, a zis că ce treabă faină, cum să nu!? Vrea.

blog de timisoara
Silviu la locul de muncă

Și mă duc la Silviu acasă, stătea pe undeva prin Ardealului pe lângă vechiul depou de tramvaie, dacă țin bine minte. Și-i fac poze și povestim. Mi-a povestit viața lui, om necăjit, de la orfelinat. Silviu stătea singur. Cred că l-am prins și într-o perioadă nasoală a vieții lui. Era singur și plănuia să meargă înapoi în Olanda. Mai fusese acolo și i-a plăcut, nu mai știu cât a stat. câteva luni, un an, așa ceva. Păi, de ce? Îl întreb și eu, curios, ca tot omul, ce-i veni să vrea să plece?

Silviu era nemulțumit, că aici îl ia lumea peste picior, că-și bat oamenii joc de el, că fac bancuri pe spatele lui, chestii din astea. Și nici nu se câștigă prea bine în România. Și că i-e și greu să-și găsească pe cineva. Că ultima relație s-a terminat prost, mă rog, avea și omul probleme ca și noi, ăștialalți, oamenii normali, adică „nehomosexuali!”

Sala de sport și telefonul mobil

Păi să mergem și la sala de sport, acolo unde trage el de fiare. Asta o făcea prin zonă pe la facultatea de construcții, lângă terenul de rugby. Mergem acolo și înainte de a intra mă oprește și zice: „Auzi, dar să nu te scapi la ăștia să spui de ce-mi faci poze. Să nu le zici că eu sunt din-ăia! Că după aia nu mă mai primesc, ăștia-s normali.” Nicio grijă Silviule, l-am asigurat eu.

Silviu ținea să facă mușchi frumoși, să aibă fesele rotunde, iar eu îl întreb de ce este așa de important. Curios: Păi, de ce insiști atât pe chestiile astea!? iar el mi-a răspuns într-un fel care lui i s-a părut foarte firesc. „Păi… trebuie să fiu frumos! Ce, vrei să rămân toată viața singur? Mi-ar fi urât, dar ce, eu nu sunt om!?”

Bun. Și ieșim. Silviu se duce spre casa lui. Eu mă duc spre a mea. Pe drum îmi dau seama că nu mai am telefonul. Nicio clipă nu m-am gândit că mi l-a luat Silviu. Mai probabil l-am scăpat din mână, mi-o fi căzut pe jos, habar n-am. M-am întors la sala de sport dar degeaba  Era închisă. Se făcuse noapte.


Become a patron!Apasă butonul și adu-ți contribuția la acest super blog! Nimic din lumea asta nu se face fără bani…


Acasă mi-a venit ideea să mă sun de pe telefonul fix. Nu răspundea nimeni. Am sunat și dimineața și mi-a răspuns o voce bărbătească. Da, el a găsit telefonul! Unde? La sală, întreb? El zice că nu. A ezitat, știu că acolo l-a găsit, în fine, îl întreb când ne putem întâlni să mi-l înapoieze? Dar de ce, mă întreabă? De ce să ne-ntâlnim? Hai să fim serioși! Și închide. Nu a mai răspuns vreodată.

Mărturisesc, am rămas mască. Adică omul a găsit un telefon care nu e al lui, îl sună proprietarul și el nu vrea să-l dea înapoi! Partea asta cu telefonul mobil n-am publicat-o atunci, asta o spun acum. Am înțeles și cum l-am pierdut, într-o manevră a genții mele așezate pe calorifer. Pe atunci asta nu ar fi fost important pentru reportaj. Era important doar pentru mine, iar eu fiind ziarist nu trebuia decât să informez. Să fiu cât mai la obiect. Pierderea telefonului nu era un subiect de presă.

Acum însă, când nu mai sunt ziarist, pot să relatez întâmplarea și din alt punct de vedere. Unul personal. Mă interesează mai mult că cineva mi-a luat telefonul mobil. Iar acel cineva nu era homosexual.

Despre mateibit Articolele 37
Matei Bitea, fost jurnalist, cam 25 de ani de presă scrisă. Toată viața fotograf...

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns