Aici poate fi reclama ta!

Nebuni de pâine. Pentru că glutenul creează dependență…

Sensibilitatea la gluten si durerile de cap

Spuneam în articolul Dieta fără gluten că sunt în studiul unei cărți. Și despre care am intuit exact că mă va bloca. Adică informațiile din ea sunt atât de șocante încât de multe ori stau și mă gândesc dacă sunt reale. Și citesc trimiterile, notele, urmăresc linkurile, pentru a încerca să înțeleg dacă nu cumva am de-a face cu un Sandra Brown al medicinei, așa cum observ că sunt câțiva deja pe aici prin țară. Și de multe ori, în loc să-mi văd de treburile mele, caut și scotocesc prin linkuri. Vreau sp fiu sigur că nu citesc un nebun. Să mă conving că nu citesc pe unul care spune ce știe ci pe unul care știe ce spune.

(Nu mă pot abține să nu spun că medicina de Facebook este cea care ne distruge, nu pentru în alte țări nu ar fi rețele sociale, ci pentru că în Occident, de exemplu, există totuși un minim de preocupare în ceea ce privește educația. Vorbesc de educație la modul general, nu mai zic de cea medicală, financiară și cu atât mai puțin cea politică. Iar lipsa educației sexuale demonstrează că ne înmulțim ca proștii. Pardon, ei se înmulțesc.)

Ce m-a apucat pe mine acum!? Simplu, vreau să-mi prelungesc cât mai mult funcțiunile creierului, adică să pricep cât mai mult din ce se întâmplă în lumea asta. Și cred că ar merita să dau și altora din ce am aflat.

Glutenul atacă creierul

La pagina 92 a cărții „Alimente care distrug creierul” a medicului neurolog dr. David Perlmutter aflu că sensibilitatea la gluten poate compromite sistemul imunitar al organismului. Adică exact o informație care mai lipsea în această perioadă extrem de complicată. Când toată lumea vorbește doar despre cum să ne apărăm, cum să ne întărim sistemul imunitar și dacă avem sau nu nevoie de certificatul verde obligatoriu. Or să aflu că alimentele cu gluten deschid ușile virusului… e tot ce mă încântă mai mult!

Bun, dar cum aflăm dacă suntem sau nu sensibili la gluten? O metodă simplă ar fi să-ți faci un test. Afli mai multe despre asta pe celiaci.ro. (Eu am această sensibilitate, de când am diabet de tip 2 am descoperit multe aspecte despre mine de care habar n-aveam și probabil mai am de găsit încă multe altele.)

Tipul cesta, David Perlmutter, citează câteva studii ale altor medici care se ocupă de imunitate, de diabet și de gluten, astfel încât a ajuns la concluzia că nu trebuie să ai boala celiacă pentru ca organismul tău să tragă de pe urma alimentației cu gluten. Poți să fii sensibil la gluten și să nu-ți dai seama. Nu trebuie să ai boala celiacă!

Cel mai important lucru pe care ar trebui să-l reținem este că glutenul atacă în primul rând creierul. Efectele sunt devastatoare, mai ales la nivelul cognitiv. (De fapt interesul meu în legătură cu acțiunea glutenului tocmai de aici provine, vreau să înțeleg ce am de făcut pentru a nu mă tâmpi, încerc să îndepărtez cât mai mult spectrul unui Alzheimer. Care ne pândește pe toți!) Sensibilitatea la gluten este pusă în legătură cu câteva boli ale căror mecanisme nu sunt încă înțelese. Respectiv epilepsia, depresia, anxietatea…

Durerile de cap vin de la gluten

Am întâlnit o demonstrație care spune că afecțiuni care aveau o cauză necunoscută au fost ameliorate până la eliminare prin simpla schimbare a dietei. Au fost scoase din alimentație alimentele care conțin gluten. Așadar, afecțiuni care păreau cu origini neurologice cu cauze incerte au fost elminate defitiniv din viața pacienților sensibili la gluten.

Pe mine mă uimește asta, sincer, mai ales că am cunoscut un băiat care avea epilepsie și se plângea mereu de dureri de cap. Or, tot așa de bine țin minte că mânca pâine și colaci într-o veselie. Acum, mă gândesc că poate boala lui ar fi evoluat altfel dacă nu ar mai mâncat atâta pâine.

Cât de sensibili (la gluten) sunt românii

Una peste alta, înțeleg că incidența sensibilității la gluten este devastatoare. Un alt neurolog, citat de Perlmutter, respectiv dr. Aristo Vojdani, spune că în civilizația occidentală impactul sensibilității la gluten ajunge și la 30% din populație. Eh, aici s-ar putea să existe o mică discuție. Ce înseamnă civilizație occidentală? Mă rog, populație occidentală. Dr. Vojdani sunt sigur că s-a referit la oamenii din SUA și vestul Europei. Au ei niște date, nu-i așa, știu ei că acolo se consumă mulți carbohidrați, multe cereale…

Eu cred însă că la acest capitol România este foarte occidentală. Adică în România este cel mai mare consum de pâine pe cap de locuitor, conform celor de la Profit.ro și eu îi cred pentru că am mai dat de informația asta și în altă parte. De fapt, pâinea este alimentul de bază aici. Suntem dependenți de ea.

Și-mi pun și eu întrebarea, așa, ca un om care acum își dă seama de mizeria celiacă în care trăim cu toții. Să presupunem că ne-am face fiecare un test sau ne-am observa fiecare la modul cel mai serios. Câți am fi conștiențică suntem sensibili la gluten? Adică am consfinți rezutatul care se prefigurează că unul din patru oameni are avea această sensibilitate? (Oficial este unul din 10!) Am elucida o parte din problemele noastre? Neliniștea, schimbările de personalitate, capacitatea cognitivă, înțelepciunea până la urmă și funcționarea creierului până la vârste înaintate? Este un subiect de discuție…

Dr. Perlmutter demonstrează că glutenul creează dependență. Nu credeți? Încercați să nu mai consumați pâine. Cât rezistați?» România are cea mai ieftină pâine și cel mai mare consum

Despre mateibit Articolele 37
Matei Bitea, fost jurnalist, cam 25 de ani de presă scrisă. Toată viața fotograf...

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns